Feeds:
Posts
Comments

Archive for March, 2009

Atitudine??

Speech tinut in noiembrie 2008 in fata liceenilor din Iulia Hasdeu

Eram prin clasa a 5-a, adica prin anul 1984… pe vremea lui Ceausescu. Si eram pionier. Regula partidului comunist extinsa la scolarii pionieri spunea ca este musai sa participi la tot felul de activitati extrascolare grupate sub numele “cercuri tematice la casa pionierilor”. Cum eram unul dintre pionierii de frunte, faceam parte din 3 cercuri tematice: unul de crosetat, unul de confectionat ladite din lemn si unul de stiinte socio-politice.

Am impresia ca deja va imaginati ca la cel de stiinte socio-politice era cea mai mare plictiseala. Noroc ca profesoara, o femeie cu scaun la cap si cu o atitudine sanatoasa, stia ca bietii copii nu isi pot mentine atentia sustinuta mai mult de 15 minute pe un subiect precum noua doctrina a partidului comunist, asa cum a fost ea revizuita la congresul al 13-lea… si ne mai condimenta intalnirile cu teste de personalitate sau cu explozii de ras…

Asadar, avand cam 11 ani si  dormitand lenes la cercul de stiinte politice, am primit intr-o zi un test psihologic ce isi propunea sa descopere cam ce atitudine avem noi fata de viata… in functie de raspunsurile la niste intrebari, eram incadrati cam in 3-4 categorii, pe care ie vorba intre noi… abia le intelegeam. Raspunsurile mele m-au incadrat intr-o categorie apetisanta de oameni caracterizati prin fraza “vezi mai degraba copacii decat padurea”. Toti au izbucnit in ras, ceea ce m-a blocat initial… aparent e de rau… hm, deci asta e o categorie sa zicem… nu de premianti… am gandit eu. Apoi m-am gandit strict la caracterizare… si nu prea am inteles ce vrea sa spuna expresia aia… O fi rau,  o fi bine? Si am hotarat singura, pe loc: e de foooarte bine!

Mai tarziu am aflat ce inseamna sa vezi mai degraba copacii decat padurea… sa te pierzi in detalii in timp ce pierzi esenta sau imaginea de ansamblu… si am continuat cu auto-analizele, am trait, m-am schimbat si probabil ca m-am si maturizat. Insa hotararea mea de la 11 ani ca acea caracterizare de neinteles pentru mine este de fapt ceva “de foarte bine”, mi-a definit o anumita atitudine in viata ce ulterior cred ca m-a ajutat.

Deseori vad in jurul meu persoane care cauta solutii miraculoare la problemele vietii. Dar si mai des ii vad pe unii cum se plang tot timpul, pe altii cum sunt nervosi mereu, sau vad oameni ce plutesc in deriva fara vreun scop… ceea ce nu e prea grav… insa mai ales, fara a se cunoaste. Si eu una trec prin diverse stari cu atitudini diferite. Nu sunt mandra de toate fatetele atitudinii mele, dar cu trecerea timpului ceva extraordinar se intampla: constat ceva si fac ceva din ce in ce mai des – constientizez cand am o atitudine nepotrivita si realizez ca am libertatea de a-mi alege atitudinea, si (la capitolul “fac”) imi schimb mai des atitudinea cea nepotrivita intr-una mai potrivita.

In esenta, despre ce vorbim aici? Care-i smecheria cu atitudinea asta?? De ce vorbim despre atitudine si nu despre termopane? Pe buna dreptate va puteti intreba ” si mie la ce-mi foloseste concret?” Pai, ca sa nu filozofez, haideti sa ne gandim ce simtim fata de o persoana careia nu-i convine niciodata nimic, care vede totul in negru si care le demonteaza tuturor celor din jur visele si sperantele… Si acum haideti sa ne gandim ce simtim fata de cineva zambitor, cu un cuvant bun pentru fiecare, capabil sa te imbarbateze la greu, si care in general nu se lasa ci cauta senin solutii… Cu cine v-ar placea mai degraba sa stati prin preajma?

Cateodata omitem esentialul: solutia se afla in noi. Oprah Winfrey crede ca “cea mai mare descoperire a tuturor timpurilor a fost aceea ca omul isi poate schimba viitorul doar schimbandu-si atitudinea”. Pentru ce sa cautam horoscoape, ghicitoare, globuri de cristal sau ciupercute magice? Putem alege chiar acum, chiar aici, intr-o secunda, sum si cine vrem sa fim. Luandu-ne viata in maini.

Advertisements

Read Full Post »

Cine sunt eu?

– Si daca as fi o frunza?

– Dac-as fi o frunza, as fi una zvapaiata. Totusi firava, usor galbuie… desi inca verde, prinsa intr-o codita incerta de un trunchi si mai incert, penduland de colo-colo in bataia vantului, si a soarelui, si a ploilor, dar si a stelelor…

 

– Si daca as fi un parfum, ce as fi?

– Dac-as fi parfum, as fi un parfum greu. Aparent frivol, primavaratic, prospat si crud, insa… in esenta, as fi nota puternica, usor amaruie, dulce-grea, adormitoare si invaluitoare a moscului ars…

 

– Si daca as fi o meserie, ce as fi?

– Pai as fi ajutorul de gradinar, cel incepator, care stropeste ghidus toate frunzele tinere cu parfum greu si misterios de sfarsit de toamna…

Octombrie 2008

Read Full Post »

Curriculum Vitae

M-am sculat de dimineata ca sa ajung departe. Caci mi s-a spus ca daca am carte, am parte, ca voi culege dupa cum seman dar si ca meseria e bratara de aur… si mi s-a mai spus ca ar fi bine sa strang bani albi pentru zile negre…

Dar socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ… Si cum nu exista profesor mai bun decat timpul, am vazut ca minciuna magulitoare place, ca trantorul mananca miere de-a gratis… si ca mai bine un dram de noroc decat un car de minte… Desi un om destept face cat doi!  Ei, dar sa nu ma impaunez… Spicul incarcat e totusi aplecat… si lemnul care se indoieste e mai bun decat cel care se rupe. Si tot cine rade la urma rade mai bine..

Asa ca mi-am sters oglinda, ca sa ma vad mai bine in ea…

Am realizat ca foamea imi fuse cel mai bun bucatar, si cum tot patitu-i priceput, incepusem sa suflu si in lapte acru… analizand bine daca pomul se cunoaste din roada si omul din minte neroada… Noroc ca omul sfinteste locul, nu locul pe om.

Dar cateodata eu spun vorba multa, si unde e vorba multa, acolo e treaba scurta. Si tot cateodata, lumea crapa, dar mandra se piaptana… Ce sa-i faci, si in cea mai buna gradina gasesti buruieni… dar spartura pana e mica e bine sa fie carpita. Si de-asta e bine ca sa lauzi ziua abia dupa ce apune soarele… avand rabdare… caci cu rabdarea treci si marea, dar cu raul nici paraul… Iar lemnul stramb… numai focul il indreapta. Tot in final, pestele mare il inghite pe cel mic, fiecare pasare pe limba ei piere… si corb la corb nu-si scoate ochii.  Dar ce bine ca tot cateodata, buturuga mica rastoarna carul mare…

Dar in timp m-am bucurat si sa descopar ca ploaia care vine cu putere mare nu dureaza mult. Iar padure nu poti face cu un singur copac, dar nici primavara cu o floare. Si haideti sa fim realisti si blanzi: e mai cald soarele cand rasare, decat atunci cand asfinteste! Iar copacul din varful muntelui de orice vant se clatina…

Ei… dar copacul cu radacini adanci nu se teme de furtuna, si nici cerul curat de trasnet nu se teme! Iar pamantului bun putina apa ii trebuie… Oricum… cand este in sac, este si pe masa, iar unde nu e iarba verde, acolo nu pasc oile.

Totusi, atentie! Am invatat ca daca ma amestec in tarate ma mananca porcii, ca un rau nu vine niciodata singur si ca cine se joaca cu focul… cade singur in ea… sau bate saua??

Dragii mei, cainele care latra nu musca. Si daca mana e rece, inima e calda. Asa ca sa lasam surdul sa caute la buze si prostul la lauda… Caci unde canta cocosi multi, acolo intarzie a se face ziua. Tacerea e de aur, vorba e de argint, si tot tacerea e raspunsul celor intelepti.

E loc sub soare pentru toti, iar soarele ii incalzeste si pe buni si pe rai… Caci ploaia din august doar racoreste padurea… iar frumusetea e doar in ochii privitorului…

Read Full Post »

Unii prieteni mi-au spus ca trebuie musai sa scriu. Altii mi-au prezentat pachetul de beneficii asociate scrisului. Dar cum eu nu am gasit prea multe motive personale de a face public ceea ce scriu… am cedat in cele din urma, hotarand sa nu mai analizez atata! ci doar sa actionez.

Va invit asadar sa cititi, sa comentati, sa criticati ori sa rezonati la cele ce veti gasi aici.

Read Full Post »