Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Identitate’ Category

M-am tot invartit si m-am rasucit si am inconjurat globul o data. Si parca nu mai era atat de mare. Ma simteam bine, ma simteam ocupata, importanta si speciala. Ego-ul meu savura fiecare picatura de zbucium.  Dar la o rascruce mi-a sarit in fata o oglinda. Mai mult lunga decat lata, mai mult veche decat noua, o banala oglinda. M-a intrebat ce vad. I-am raspuns ca doar o aud, e prea banala ca sa o si vad. Abisul era prea adanc si eu nu primisem inca manualul de utilizare a adancimilor. Si am ales sa nu vad.

Doar ca oboseala e cel mai bun prieten. A venit domol si a creat un copac. Sub copac a pus iarba. Prin copac si prin iarba a pus mirosuri de fan si alte mirodenii. In copac a pus frunze si apoi i-a spus vantului sa adie usor. M-a adus de mana la poalele copacului si mi-a soptit sa ascult unduirea vantului. Era atat de simplu si de profund totul… Iar eu inconjurasem globul… pentru ce??

Trezindu-ma, am cautat oglinda. Ma asteptam sa fie orgolioasa si sa plece dupa ce fusesem atat de brutala cu ea. Dar, surpriza… zambea cu gandul. Am rugat-o, tot in gand, sa imi vorbeasca. Voiam sa o vad, nu doar sa o aud. M-a lasat s-o vad. Banala oglinda nu era banala, dar nici speciala. Nici pentru ea nu se inventasera cuvinte… Era intr-un fel… cameleonica. Ca o lunga calatorie fara sfarsit. Umila dar ancorata. Imens de fericita in umilinta. Nu intelegeam atunci cum e asta, dar intuiam ca in curand voi intelege. Creativa si creatoare in aparenta statica… atat de profunda si atat de greu de inteles… si totusi atat de transparenta.

Macar am inteles sa ma bucur de calatorie. Si astfel am rarit pasul si nu am mai inconjurat globul o data. Nu m-am mai invartit, nici rasucit, poate doar in gand cateodata, cand voiam o ghidusie 🙂 Am inceput sa savurez fiecare pas si povestea ritmului lent. Nu mai conta destinatia, cu pasul. Si piciorul meu care insotea pasul.

Read Full Post »

Partea buna a incercarilor vietii e ca am capatat o detasare sanatoasa. Trecand prin tot felul de intamplari si vazand ca sunt intreaga, sanatoasa, ba chiar mai inteleapta si in mod evident implinita :-), am inceput sa inteleg ca singurul eveniment cu adevarat memorabil si de ne-negociat este moartea. Si daca ma gandesc mai bine, nici asta nu ar fi un prea mare eveniment in sine, ci mai degraba perioada premergatoare mortii, fie ea de cateva secunde sau de zile intregi.

Aparent am devenit lugubra, dar nu e asa. Niciunul dintre noi nu suntem scutiti de o asemenea intalnire, asa ca e mai sanatos sa ne pregatim de pe acum 🙂

Asadar, gandindu-ma eu la aceasta perioada anterioara mortii, am ajuns la concluzia ca as avea doar foarte putine regrete:

– regretul ca nu am trait din plin, constient, fiecare secunda (adica regretul ca nu am gandit mai putin si actionat mai mult)

– regretul ca nu am oferit suficient

– regretul ca lucrurile bune si frumoase pe care le-am gandit despre oameni nu au fost rostite

– regretul ca lucrurile rele si negandite suficient pe care le-am spus oamenilor nu au fost reparate cu altele (sau macar sa fi incercat)

Regretele mele potentiale s-ar invarti asadar in jurul lui “a face”, iar acest “a face” are, in cazul meu, muuuulte in comun cu “a rosti”. Cred ca nu exista o reparatie mai simpla a unei actiuni gresite, sau un mod de a aduce cuiva o bucurie autentica, decat cateva cuvinte rostite din suflet. Nimeni nu are nevoie de abilitati de comunicare pentru a transmite ceea ce sufletul ii spune, dar conform regulii “putin si bun”. Esenta.

Multi dintre noi traim ca si cum moartea nu ne va atinge, sau ca si cum e foarte departe. Traim ca nemuritorii. Doar ca e posibil ca ea sa vina maine, si sa ne gaseasca nepregatiti. Nepregatiti sa lasam toate cadourile pretioase pe care tacut, in timp, le-am strans pentru cei dragi. De ce sa nu incepem asadar sa oferim chiar de azi?? Ce ne retine?

Eu una voi avea o asemenea prioritate pe agenda mea zilnica, si anume sa transmit ceea ce am gandit si simtit bine despre cei din viata mea. Si sunt mai mult decat convinsa ca ma voi confrunta cu o noua provocare: voi descoperi cum marea majoritate a noastra nu vom sti sa primim 🙂

Dar pentru toate exista un inceput, si mersul pe bicicleta se invata cu rabdare si in timp. Lansez asadar provocarea de a impartasi cele bune si frumoase stranse la adresa altora, meditand in acelasi timp la cateva citate celebre ce au rostul de a ne ghida in acest proiect:

“Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.”   – Evanghelia dupa Matei, cap 7

“Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?”   – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“E atâta rutină şi atât de puţin adevăr, dar pentru adevărul acesta puţin şi rar merită să trăim.”   – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?”     – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic.”  – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“Dacă taci atunci cand ar trebui să vorbeşti, să ştii că eşti fricos.”           – Abraham Lincoln

“Vieţile noastre se încheie în ziua când rămânem tăcuţi în privinţa lucrurilor care contează.”           – Martin Luther King Jr.

Read Full Post »

M-au intrebat cativa prieteni de ce nu am mai scris pe blog in ultimul timp. Si m-am intrebat si eu: chiar asa, de ce nu am mai scris??

Am observat ca in cazul meu, procesul scrierii incepe doar dupa perioade tumultoase. Cand mi-e bine, cand apele sunt linistite si totul e clar, nu am ce scrie. Scriu doar dupa ce am trecut prin furtuna, cand experienta e proaspata si doar daca zguduitura a fost suficient de relevanta. Altfel e plictisitor sa ma exprim… nu am ce spune. Totul e banal.

Si astfel, explicand-ma, nu am mai scris in ultimele luni pentru ca mi-a fost bine, mi-a fost lin, m-am bucurat cat am putut de mult. Insa nu aveti grija, voi reincepe cat de curand sa scriu din nou, caci sunt pe punctul de a finaliza inca o experienta a iesirii dintr-un uragan datator de revelatii. Sunt in proces de asimilare a unei noi lectii de viata, si… mai e putin. Acum invat mersul pe bicicleta, fiindca pe asta il ratasem 🙂 imediat dupa ce se vor rari cazaturile si cicatricile se vor estompa, hop si eu cu noi ziceri!

Pe curand asadar…

 

Read Full Post »

Am scris acum cateva luni ca viata mea are doua capitole: inainte si dupa Peru. Au trecut 9 luni de la intoarcerea din Peru si ceea ce am exprimat atunci a ramas actual :-). Una dintre multele consecinte ale schimbarii perceptiilor mele e aceea ca nu mai simt nevoia sa ma exprim atat de mult prin cuvinte vorbite (chiar si la scris apelez mai rar). Savurez din ce in ce mai tare tacerile vii.

Noua mea apucatura nu imi aduce prea multe beneficii sociale, caci sunt perceputa ca fiind lipsita de vointa, de initiativa, de opinii personale, ca as avea o personalitate stearsa… Doar ca in lumea tacerii mele eu savurez noi descoperiri. Am observat ca tacerile imi refac energia, si energia refacuta indreptata catre studierea atenta a mediului imi releva detalii pe care inainte nu le observam. Devin asadar un atent observator empatic. Am mai observat cum tacerea m-a ajutat in timp sa ma conectez mai bine la starile celorlalti, ii simt pur si simplu, dincolo de cuvinte sau mimica. Am descoperit ca tacerea este vie, are forta, are putere si poate fi extrem de adanca, de profunda. E mai simplu sa vorbesti, dar e un act de curaj sa te lansezi si sa perseverezi in tacere. Si am mai descoperit ca aceasta tacere vie este un excelent profesor! Imi releva ascunzisuri ale mele de care nu eram constienta pana acum…

Traim intr-o lume plina de zgomot, multi dintre noi suntem nesiguri si zgomotul e drogul ce ne abate atentia de la abisurile noastre. Sa taci si sa accepti tacerea inseamna sa intelegi, sa dai jos mastile si sa traiesti in adevar, acceptand si consecintele. Inseamna sa devii constient ca prin tacere, umpli aerul si spatiul de vibratie, a ta, personala. Inseamna ca in continuare creezi prezentul, insa in mod constient si cu participarea ta benevola. Asadar, voi face loc acum tacerii…

Read Full Post »

Da, le iubesc tare. Intreaga mea viata s-a construit pe greseli. Sunt cea care sunt pentru ca am avut norocul sa fac niste greseli extraordinare!

A trebuit sa imi prind degetul  la usa ca sa inteleg legile fizicii si nevoia de a fi atenta pe unde imi las degetele. A trebuit sa imi pierd cea mai buna prietena ca sa inteleg valoarea prieteniei si a relatiilor umane. A trebuit sa lupt pana la epuizare, de una singura, ca sa inteleg ca ajutorul e pretutindeni si tot ceea ce trebuie sa fac este sa cer. A trebuit sa fiu respinsa la un concurs de muzica pentru a intelege puterea exercitiului si a perseverentei.

Nu stiam ca portofelul se poarta cu grija pe strada, pana nu am fost furata. Nu stiam ca vorbele au o putere enorma, pana cand nu am primit vorbe grele. Nu stiam ce forta are iertarea, pana cand nu am fost iertata sincer. De catre mine 🙂 in principal. Nu stiam cat de multi prieteni am, pana cand nu m-am imprietenit eu cu mine.

Nu stiam ce bine se mananca simplu si natural, pana nu m-am imbolnavit. Nu stiam ce forta zace in mine, pana nu am ajuns pe fundul prapastiei. Nu stiam ce minunat e sa ai un animal de casa, pana nu am fost nevoita sa pastrez unul.

A trebuit sa imi exersez orgoliul ca sa aflu ca bunatatea conteaza mai mult. A trebuit sa imi manifest puterea de a alege, fiind blamata pentru asta, dar asa mi-am cunoscut libertatea. A trebuit sa sufar gandindu-ma la parerea altora despre mine, doar ca sa aflu ca in primul rand conteaza parerea mea si a celor pe care ii apreciez si respect.

A trebuit sa imi pierd toti banii ca sa invat sa investesc la bursa. A trebuit sa am o mare inundatie ca sa descopar ce vecini minunati am! A trebuit sa ma cert zdravan cu anumite persoane, ca sa devenim prieteni adevarati. A trebuit sa pierd ca sa inteleg ca de fapt am totul. A trebuit sa nu obtin ceea ce doream, ca sa inteleg ca altceva mare statea dupa colt. A trebuit sa nu pot dormi ca sa apreciez valoarea unui somn bun. A trebuit sa-mi complic viata ca sa inteleg, in sfarsit, miracolul simplitatii.

Natura ne arata ca asa evoluam, doar din confruntarea cu greselile. Fiecare greseala e o treapta pe care mai urcam un pas, daca suntem constienti de rolul lor. A face sau a nu face o greseala? 

Ma bucur sa afirm acum ca da, stiu ca pana la sfarsitul vietii mele voi face inca mii de greseli. Si asta este garantia ca voi avea o viata bogata, implinita, colorata, amuzanta. O viata de care sa-mi amintesc cu drag 🙂

Read Full Post »

La nici 4 anisori (i-a implinit pe 27 ianuarie), Eva Maria a fost diagnosticata cu Leucemie Acuta Limfoblastica tip L1. Diagnosticul a venit ca un trasnet. Odata cu internarea la Spitalul Fundeni.
In vederea urmarii unui tratament intr-o clinica specializata din strainatate, tratament ce se desfasoara in mai multe etape, suma necesara spitalizarii este de 60.000 de euro, bani de care familia nu dispune.
Sa ne adunam bunatatea, sa ne adunam generozitatea si s-o ajutam pe Eva Maria sa-si traiasca copilaria!

http://www.mariaeva.ro/

Read Full Post »

Traim intre lumi, asa spune Gregg Braden. Traim intr-o aparenta separatie. Probabil ca foarte multi cred ca planul material este cel concret, cel real, iar planul imaterial este altul… daca el exista, bineinteles. Acest plan imaterial – ce tine de spirit – este numit plan spiritual. Iar termenul “spiritualitate” a devenit din ce in ce mai uzitat.

M-am trezit intrebandu-ma ce inseamna de fapt spiritualitatea, ce inseamna sa traiesti in mod spiritual si de ce noi oamenii, percepem atatea conotatii decurgand din acest simplu cuvant?

Sunt atrasa in mod constient de aceasta “lume spirituala” de cel putin 12 ani. In realitate, amintindu-mi cum, copil fiind, ascultam cu sufletul la gura povesti ale batranilor despre spirite, strigoi si alte fantome aparute pe dealurile din jurul blocurilor, am inteles ca aceasta lume ma fascina inca de copil. Si eu mai cred ca legatura fiecarui om cu lumea spiritului exista dintotdeauna, insa e constientizata de fiecare in grade  diferite.

Intelesurile pe care eu le-am dat spiritualitatii au variat, dupa cum gradul meu de cunoastere si constientizare a evoluat, si dupa cum experientele mele s-au imbogatit. A fost o prima etapa cand ma fascinau povestile de pe alte taramuri. Apoi a venit vremea in care am inceput sa caut activ informatii despre fenomene inexplicabile. Apoi, am incercat sa inteleg in mod stiintific ce se intampla si am ajuns la marii autori ce ne-au revelat aceasta lume spirituala. Mai tarziu, dupa ani de detalii, am realizat ca ma indreptam catre simplitate, si lucrurile se clarificau incet, incet. Clarificarea era insotita de liniste, de acceptare, de recunoastere a fortei interioare si de bucurie. Toate in grade diferite. Cu cat gradul meu de intelegere a specificului acestei “lumi” crestea, cu atat mai multa liniste primeam. Iar pe fondul linistii si claritatii, deciziile mele erau altele, consecintele acestor decizii erau mai clare, si vedeam de fapt cum viata mea se schimba.

Si asa am ajuns sa imi pun intrebari nu despre ce este spiritualitatea, ci despre utilitatea ei (daca ma pot exprima asa) in viata noastra. Care este rolul acestei lumi, acestui plan in viata mea? La ce ma ajuta?

Am crescut intr-o familie credincioasa si eram dusa saptamanal la biserica in perioada copilariei. Dar nu simteam nimic, nu intelegeam nimic. Stiam mental ca e bine sa crezi, ca e bine sa te rogi, ca… etc… dar cu mine nu rezonau deloc aceste concepte. Pe la 7 ani am inceput sa constientizez ca pot face alegeri si am refuzat sa mai merg la biserica, spre supararea si tristetea profunda a mamei mele. Iar mai tarziu am inteles si de ce anume nu rezonau acele concepte cu mine: eu reprezentam o alta generatie, ma nascusem intr-o perioada in care eram invatati ca totul de bazeaza pe mintea noastra, pe logica, pe cauza si efect. Intreg sistemul de invatamant lucra cu creierele noastre doar, neimplicandu-ne emotiile, inima, sentimentele. Creierul era supradezvoltat in comparatie cu emotionalul, si astfel nu puteam primi anumite informatii despre aceasta lume spirituala decat prin creier si logica.

Si am continuat sa caut informatii, sa inteleg, bineinteles folosindu-mi creierul si logica. Am fost extrem de fericita sa gasesc scrieri ale unor mari oameni de stiinta care, folosind calea deductiei logice, au demonstrat existenta planului spiritual si a fortelor spirituale. Einstein, Plank, si contemporanii Peter Russell, Gregg Braden, Nassim Haramein… probabil ca sunt inca multi altii… toti au ajuns in acelasi punct, la aceeasi explicatie, precum marii mistici au transmis dintotdeauna. Si anume ca planul spiritual, divin (numiti-l cum doriti) este primordial si el creeaza tot ceea ce noi numit plan fizic. Iar acesti oameni mari au dovedit-o!!!

Si astfel mi-am raspuns la intrebarea referitoare la “utilitatea” spiritualitatii in viata mea :-). Am inteles ca era un nonsens sa ma intreb astfel. Chestiunea se punea cu totul diferit. Spiritual traim cu totii, caci traim “in spirit”. Avem un suflet, un spirit creator, care ne creeaza vietile indiferent daca noi suntem constienti de asta sau nu. Problema acum este de constientizare. Am inteles ca este esential sa constientizez, sa cunosc si sa inteleg legile dupa care spiritul creeaza planul fizic, astfel incat viata mea sa fie o succesiune clara de rezultate dorite, asteptate, la niste actiuni gandite bine si intelese pe deplin. Mai simplu zis, intelegand legile dupa care spiritul meu creeaza viata mea, am puterea sa imi creez viata asa cum doresc eu, si nu sa asist ca un spectator la o succesiune de intamplari mai fericite sau mai dureroase, dupa caz.

Aceasta mare descoperire pentru mine a fost eliberatoare! Continuand acum “studiul” cu intelegerea acestor legi spirituale, am invatat de la marii autori cat de importante sunt emotiile in viata noastra, ele avand rolul de “decodor”, si ce important e sa le ascultam si sa incercam sa le descifram mesajul inainte de a reactiona pur si simplu. Emotiile ne-au fost date ca ajutor in lumea fizica, ele sunt “porumbeii calatori” ai lumii spiritului catre planul nostru fizic. Spiritul nostru ne vorbeste prin emotii.

Apoi am mai invatat cat de important e sa-mi ascult vocea interioara, caci ea nu minte niciodata. Si am mai invatat ca aceasta voce ne vorbeste doar in liniste. Doar dupa ce le-ai spus emotiilor: “inteleg ca ati venit sa-mi transmiteti un mesaj, si va voi asculta. Dar pentru a ma asigura ca voi intelege mai bine mesajul vostru, faceti un pic de liniste va rog, ca sa ma ascult mai intai pe mine”. Si astfel, lucrand cu emotiile si cu vocea interioara, pot avea acces la mari si simple adevaruri, iar deciziile mele in urma acestei cunoasteri si intelegeri sunt… pur si simplu altele.

Am mai invatat ce e aceea rugaciune, si ce nu intelegeam eu cand eram copil. Pentru cei mai batrani ca mine, pentru cei norocosi sa fi inteles in mod simplu aceasta lume a spiritului, fara un slalom de ani de zile prin lumea stiintifica, rugaciunea e un mod de conectare la sursa divina, la spirit. Iar aceasta conectare se face cu imensa bucurie, precum intalnirea mult asteptata cu cel mai bun prieten. Eu am inteles ca rugaciunea adevarata este imensa bucurie si atat, abia dupa ce m-am reconectat cu natura (adica dupa ce am cumparat pamant si am construit o casa :-)). Rugaciunea este conectare, indiferent cum o faci. Privind un copac, un apus de soare, animalul preferat sau pe cineva drag cum doarme, ori spunand si simtind o rugaciune in gand. Conectare.

Voi continua cu bucurie sa dezvalui si alte revelatii si intelesuri…

Read Full Post »

Tocmai m-am intors din Peru. O calatorie de destin cu durata de 22 de zile. O calatorie mult asteptata, dorita. O calatorie cu un scop clar: sa ma gasesc pe mine, sa ma cunosc, accept si sa ma aduc inapoi in claritate.

Scopul a fost atins. Se face o luna de la intoarcerea mea si iata, cele dobandite acolo se pastreaza. De fapt ma intreb daca am dobandit ceva, sau mai degraba am inlaturat balast?

A trebuit sa strabat 15.000 km pentru a intelege niste adevaruri esentiale, de o simplitate frapanta:

– viata este un dar extraordinar si ce pot face eu cel mai bine cu acest dar este sa ma bucur, sa ma bucur, sa ma bucur. Zilnic.

– lucrurile sunt fooooarte simple. Enervant de simple. Simplitatea, linistea si bucuria merg laolalta.

– increderea – in mine, in ceilalti, in tot – e un ingredient esential pentru a trai autentic

– gandurile au o forta extraordinara, ele imi creeaza realitatea. Am invatat asadar sa fiu atenta la ce gandesc, caci absolut fiecare gand e creator.

– calea catre o lume “mai buna” e data de combinatia:  incredere + controlul gandurilor

– totul are un sens, si chiar daca nu il inteleg intotdeauna, simplul fapt ca stiu ca totul are un sens profund ma face sa pot accepta totul. Acceptarea inlatura durerea. Acceptarea nu inseamna ca nu am opinii sau reactii. Ci ca reactiile si opiniile mele devin autentice abia acum, dupa ce am invatat sa accept totul.

– adevarata libertate e cea interioara. Simt o bucurie imensa in fiecare dimineata, la trezire, cand constientizez aceasta libertate interioara de a ma simti exact asa cum vreau in ziua ce incepe, in ciuda aparentelor lipsiri de libertate specifice lumii in care traim.

– suntem toti legati unul de altul. Adevaratul respect pentru ceilalti l-am simtit abia cand am constientizat aceasta legare a noastra. Adevaratul respect fata de ceilalti e de fapt respectul pentru viata. Nu este neaparat cel manifestat exterior, cat cel pe care il simt ca facand parte din ADN-ul meu.

– nu trebuie sa fac nimic, nu trebuie sa mai dovedesc nimic. Trebuie doar sa fiu, sa exist. Asta m-au invatat muntii din Peru. Sa exist, constienta de forta mea interioara.

– sa ne respectam batranii, sursa nepretuita de intelepciune. Si sa iubim animalele, ele fiind acelea ce ne pot invata foarte usor ce e iubirea neconditionata.

A fost o calatorie minunata pentru care sunt recunoscatoare celor ce m-au ajutat sa ajung acolo, celor cu care am fost acolo, prietenilor pe care cu bucurie i-am descoperit in calatorie. Cuvintele nu pot descrie esenta celor traite, si de aceea frazele mele sunt scurte si simple.

Lucrurile sunt simple. Toate. Ca acest moment al vietii mele, calatoria extraordinara in Peru. Filmul vietii mele, privit in perspectiva temporala, are acum doua bucati: inainte de Peru si dupa Peru. 

Va urma

Read Full Post »

Criza financiara e pe buzele tuturor si, peste noapte, numarul expertilor in solutii sau comentarii sterpe pe aceasta tema creste exponential. Insa precum chinezii afirmau (vezi etimologia cuvantului “criza” in chineza) cu adevarat generoasa este oportunitatea pe care ne-o ofera: criza amplifica, exact ca o lupa, fiecare por al nostru. Toate angoasele, temerile sau nelistile ingropate adanc isi gasesc debuseul intr-o revarsare de atitudini, care mai de care mai extravagante ori la limita nebuniei.

In realitate ni se zguduie conceptul de valoare. Valoarea nu mai este cea pe care o percepeam pana acum, nici macar nu mai avem sistem de referinta. Cateodata preferam un rau mai mic: sa se opreasca odata aceasta cedere libera, ca macar sa stim si noi unde ne oprim si la ce ne raportam. Si iata ca pe langa conceptul de valoare rau zguduit, criza ne mai arata ca nu putem trai confortabil fara sisteme de referinta digerate corespunzator (a se citi asimilate).  Nu cumva aceasta scuturare este necesara? Nu cumva, precum o floare semi-uscata, avem nevoie de un vant care sa inlature petalele moarte, lasand loc cresterii mugurilor tineri? Nu cumva ne bazam constructiile interioare si sistemele de valori pe niste nisipuri miscatoare?

Criza financiara da tonul unei crize majore de identitate. Suntem noi jobul nostru? suntem noi bolidul nostru sau vila de la munte? suntem noi cercul de relatii pe care l-am creat cu atata truda? cine suntem in realitate? suntem noi nebunii care urla disperati in blocajele de trafic de dimineata? suntem noi leaderul atent construit de cartile de management americane? suntem noi zambetul cald si targetat adanc relational? cine suntem???

Ca de obicei in caz de dilema, depinde din ce unghi privesti situatia. Criza poate fi inceputul unei minunate perioade de regasiri personale si de inteleptire turbo. Dar aceste minunate beneficii nu pot veni in galagie. Acolo unde e zbucium, agitatie, zgomot si zbatere … intelepciunea nu vine. E nevoie de o leaca de obosire, de epuizare, ca rapus fizic ori psihic (sau pentru cei “alesi” – ambele) ca sa atingi linistea generatoare de revelatii.  Si mai e o problema cu linistea asta: iti poate revela niste lucruri pe care nu prea le poti privi direct, sunt atat de luminoase, de autentice si de zdrobitoare ca iti pot distruge retina.

De aceea pledez pentru linistea ce vine pe fond de epuizare: te simiti atat de rapus, ca nu mai poti riposta la ce ti se arata. Si atunci nu mai ai decat o singura solutie: sa privesti resemnat la ceea ce ti s-a revelat… si sa accepti. Daca urmeaza UAU si eliberare, se cheama ca am trecut testul exceptional de bine.

Criza asta e micro sau macro? Oricum, precum in cer, asa si pe pamant. Sa auzim de bine asadar, si sa savuram linistea si sansa oferite de criza.

Read Full Post »

Atitudine??

Speech tinut in noiembrie 2008 in fata liceenilor din Iulia Hasdeu

Eram prin clasa a 5-a, adica prin anul 1984… pe vremea lui Ceausescu. Si eram pionier. Regula partidului comunist extinsa la scolarii pionieri spunea ca este musai sa participi la tot felul de activitati extrascolare grupate sub numele “cercuri tematice la casa pionierilor”. Cum eram unul dintre pionierii de frunte, faceam parte din 3 cercuri tematice: unul de crosetat, unul de confectionat ladite din lemn si unul de stiinte socio-politice.

Am impresia ca deja va imaginati ca la cel de stiinte socio-politice era cea mai mare plictiseala. Noroc ca profesoara, o femeie cu scaun la cap si cu o atitudine sanatoasa, stia ca bietii copii nu isi pot mentine atentia sustinuta mai mult de 15 minute pe un subiect precum noua doctrina a partidului comunist, asa cum a fost ea revizuita la congresul al 13-lea… si ne mai condimenta intalnirile cu teste de personalitate sau cu explozii de ras…

Asadar, avand cam 11 ani si  dormitand lenes la cercul de stiinte politice, am primit intr-o zi un test psihologic ce isi propunea sa descopere cam ce atitudine avem noi fata de viata… in functie de raspunsurile la niste intrebari, eram incadrati cam in 3-4 categorii, pe care ie vorba intre noi… abia le intelegeam. Raspunsurile mele m-au incadrat intr-o categorie apetisanta de oameni caracterizati prin fraza “vezi mai degraba copacii decat padurea”. Toti au izbucnit in ras, ceea ce m-a blocat initial… aparent e de rau… hm, deci asta e o categorie sa zicem… nu de premianti… am gandit eu. Apoi m-am gandit strict la caracterizare… si nu prea am inteles ce vrea sa spuna expresia aia… O fi rau,  o fi bine? Si am hotarat singura, pe loc: e de foooarte bine!

Mai tarziu am aflat ce inseamna sa vezi mai degraba copacii decat padurea… sa te pierzi in detalii in timp ce pierzi esenta sau imaginea de ansamblu… si am continuat cu auto-analizele, am trait, m-am schimbat si probabil ca m-am si maturizat. Insa hotararea mea de la 11 ani ca acea caracterizare de neinteles pentru mine este de fapt ceva “de foarte bine”, mi-a definit o anumita atitudine in viata ce ulterior cred ca m-a ajutat.

Deseori vad in jurul meu persoane care cauta solutii miraculoare la problemele vietii. Dar si mai des ii vad pe unii cum se plang tot timpul, pe altii cum sunt nervosi mereu, sau vad oameni ce plutesc in deriva fara vreun scop… ceea ce nu e prea grav… insa mai ales, fara a se cunoaste. Si eu una trec prin diverse stari cu atitudini diferite. Nu sunt mandra de toate fatetele atitudinii mele, dar cu trecerea timpului ceva extraordinar se intampla: constat ceva si fac ceva din ce in ce mai des – constientizez cand am o atitudine nepotrivita si realizez ca am libertatea de a-mi alege atitudinea, si (la capitolul “fac”) imi schimb mai des atitudinea cea nepotrivita intr-una mai potrivita.

In esenta, despre ce vorbim aici? Care-i smecheria cu atitudinea asta?? De ce vorbim despre atitudine si nu despre termopane? Pe buna dreptate va puteti intreba ” si mie la ce-mi foloseste concret?” Pai, ca sa nu filozofez, haideti sa ne gandim ce simtim fata de o persoana careia nu-i convine niciodata nimic, care vede totul in negru si care le demonteaza tuturor celor din jur visele si sperantele… Si acum haideti sa ne gandim ce simtim fata de cineva zambitor, cu un cuvant bun pentru fiecare, capabil sa te imbarbateze la greu, si care in general nu se lasa ci cauta senin solutii… Cu cine v-ar placea mai degraba sa stati prin preajma?

Cateodata omitem esentialul: solutia se afla in noi. Oprah Winfrey crede ca “cea mai mare descoperire a tuturor timpurilor a fost aceea ca omul isi poate schimba viitorul doar schimbandu-si atitudinea”. Pentru ce sa cautam horoscoape, ghicitoare, globuri de cristal sau ciupercute magice? Putem alege chiar acum, chiar aici, intr-o secunda, sum si cine vrem sa fim. Luandu-ne viata in maini.

Read Full Post »

Cine sunt eu?

– Si daca as fi o frunza?

– Dac-as fi o frunza, as fi una zvapaiata. Totusi firava, usor galbuie… desi inca verde, prinsa intr-o codita incerta de un trunchi si mai incert, penduland de colo-colo in bataia vantului, si a soarelui, si a ploilor, dar si a stelelor…

 

– Si daca as fi un parfum, ce as fi?

– Dac-as fi parfum, as fi un parfum greu. Aparent frivol, primavaratic, prospat si crud, insa… in esenta, as fi nota puternica, usor amaruie, dulce-grea, adormitoare si invaluitoare a moscului ars…

 

– Si daca as fi o meserie, ce as fi?

– Pai as fi ajutorul de gradinar, cel incepator, care stropeste ghidus toate frunzele tinere cu parfum greu si misterios de sfarsit de toamna…

Octombrie 2008

Read Full Post »

Curriculum Vitae

M-am sculat de dimineata ca sa ajung departe. Caci mi s-a spus ca daca am carte, am parte, ca voi culege dupa cum seman dar si ca meseria e bratara de aur… si mi s-a mai spus ca ar fi bine sa strang bani albi pentru zile negre…

Dar socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ… Si cum nu exista profesor mai bun decat timpul, am vazut ca minciuna magulitoare place, ca trantorul mananca miere de-a gratis… si ca mai bine un dram de noroc decat un car de minte… Desi un om destept face cat doi!  Ei, dar sa nu ma impaunez… Spicul incarcat e totusi aplecat… si lemnul care se indoieste e mai bun decat cel care se rupe. Si tot cine rade la urma rade mai bine..

Asa ca mi-am sters oglinda, ca sa ma vad mai bine in ea…

Am realizat ca foamea imi fuse cel mai bun bucatar, si cum tot patitu-i priceput, incepusem sa suflu si in lapte acru… analizand bine daca pomul se cunoaste din roada si omul din minte neroada… Noroc ca omul sfinteste locul, nu locul pe om.

Dar cateodata eu spun vorba multa, si unde e vorba multa, acolo e treaba scurta. Si tot cateodata, lumea crapa, dar mandra se piaptana… Ce sa-i faci, si in cea mai buna gradina gasesti buruieni… dar spartura pana e mica e bine sa fie carpita. Si de-asta e bine ca sa lauzi ziua abia dupa ce apune soarele… avand rabdare… caci cu rabdarea treci si marea, dar cu raul nici paraul… Iar lemnul stramb… numai focul il indreapta. Tot in final, pestele mare il inghite pe cel mic, fiecare pasare pe limba ei piere… si corb la corb nu-si scoate ochii.  Dar ce bine ca tot cateodata, buturuga mica rastoarna carul mare…

Dar in timp m-am bucurat si sa descopar ca ploaia care vine cu putere mare nu dureaza mult. Iar padure nu poti face cu un singur copac, dar nici primavara cu o floare. Si haideti sa fim realisti si blanzi: e mai cald soarele cand rasare, decat atunci cand asfinteste! Iar copacul din varful muntelui de orice vant se clatina…

Ei… dar copacul cu radacini adanci nu se teme de furtuna, si nici cerul curat de trasnet nu se teme! Iar pamantului bun putina apa ii trebuie… Oricum… cand este in sac, este si pe masa, iar unde nu e iarba verde, acolo nu pasc oile.

Totusi, atentie! Am invatat ca daca ma amestec in tarate ma mananca porcii, ca un rau nu vine niciodata singur si ca cine se joaca cu focul… cade singur in ea… sau bate saua??

Dragii mei, cainele care latra nu musca. Si daca mana e rece, inima e calda. Asa ca sa lasam surdul sa caute la buze si prostul la lauda… Caci unde canta cocosi multi, acolo intarzie a se face ziua. Tacerea e de aur, vorba e de argint, si tot tacerea e raspunsul celor intelepti.

E loc sub soare pentru toti, iar soarele ii incalzeste si pe buni si pe rai… Caci ploaia din august doar racoreste padurea… iar frumusetea e doar in ochii privitorului…

Read Full Post »