Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Necategorisite in vreun fel’ Category

… aproape 1 an.

Ce ciudat, ma gandeam… cand am inceput sa scriu pe acest blog motivatiile erau pur egoiste si limitate, desi nu vedeam asta atunci. Credeam ca am ce spune, ca stiu cum sa o spun si ca trebuie sa o spun. Iar acum, abia acum cand am ce sa spun, nu o pot face 🙂 E prea profund totul si nu s-au inventat cuvintele….

asadar mai caut 🙂

 

Read Full Post »

Partea buna a incercarilor vietii e ca am capatat o detasare sanatoasa. Trecand prin tot felul de intamplari si vazand ca sunt intreaga, sanatoasa, ba chiar mai inteleapta si in mod evident implinita :-), am inceput sa inteleg ca singurul eveniment cu adevarat memorabil si de ne-negociat este moartea. Si daca ma gandesc mai bine, nici asta nu ar fi un prea mare eveniment in sine, ci mai degraba perioada premergatoare mortii, fie ea de cateva secunde sau de zile intregi.

Aparent am devenit lugubra, dar nu e asa. Niciunul dintre noi nu suntem scutiti de o asemenea intalnire, asa ca e mai sanatos sa ne pregatim de pe acum 🙂

Asadar, gandindu-ma eu la aceasta perioada anterioara mortii, am ajuns la concluzia ca as avea doar foarte putine regrete:

– regretul ca nu am trait din plin, constient, fiecare secunda (adica regretul ca nu am gandit mai putin si actionat mai mult)

– regretul ca nu am oferit suficient

– regretul ca lucrurile bune si frumoase pe care le-am gandit despre oameni nu au fost rostite

– regretul ca lucrurile rele si negandite suficient pe care le-am spus oamenilor nu au fost reparate cu altele (sau macar sa fi incercat)

Regretele mele potentiale s-ar invarti asadar in jurul lui “a face”, iar acest “a face” are, in cazul meu, muuuulte in comun cu “a rosti”. Cred ca nu exista o reparatie mai simpla a unei actiuni gresite, sau un mod de a aduce cuiva o bucurie autentica, decat cateva cuvinte rostite din suflet. Nimeni nu are nevoie de abilitati de comunicare pentru a transmite ceea ce sufletul ii spune, dar conform regulii “putin si bun”. Esenta.

Multi dintre noi traim ca si cum moartea nu ne va atinge, sau ca si cum e foarte departe. Traim ca nemuritorii. Doar ca e posibil ca ea sa vina maine, si sa ne gaseasca nepregatiti. Nepregatiti sa lasam toate cadourile pretioase pe care tacut, in timp, le-am strans pentru cei dragi. De ce sa nu incepem asadar sa oferim chiar de azi?? Ce ne retine?

Eu una voi avea o asemenea prioritate pe agenda mea zilnica, si anume sa transmit ceea ce am gandit si simtit bine despre cei din viata mea. Si sunt mai mult decat convinsa ca ma voi confrunta cu o noua provocare: voi descoperi cum marea majoritate a noastra nu vom sti sa primim 🙂

Dar pentru toate exista un inceput, si mersul pe bicicleta se invata cu rabdare si in timp. Lansez asadar provocarea de a impartasi cele bune si frumoase stranse la adresa altora, meditand in acelasi timp la cateva citate celebre ce au rostul de a ne ghida in acest proiect:

“Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.”   – Evanghelia dupa Matei, cap 7

“Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?”   – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“E atâta rutină şi atât de puţin adevăr, dar pentru adevărul acesta puţin şi rar merită să trăim.”   – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?”     – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic.”  – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“Dacă taci atunci cand ar trebui să vorbeşti, să ştii că eşti fricos.”           – Abraham Lincoln

“Vieţile noastre se încheie în ziua când rămânem tăcuţi în privinţa lucrurilor care contează.”           – Martin Luther King Jr.

Read Full Post »

M-au intrebat cativa prieteni de ce nu am mai scris pe blog in ultimul timp. Si m-am intrebat si eu: chiar asa, de ce nu am mai scris??

Am observat ca in cazul meu, procesul scrierii incepe doar dupa perioade tumultoase. Cand mi-e bine, cand apele sunt linistite si totul e clar, nu am ce scrie. Scriu doar dupa ce am trecut prin furtuna, cand experienta e proaspata si doar daca zguduitura a fost suficient de relevanta. Altfel e plictisitor sa ma exprim… nu am ce spune. Totul e banal.

Si astfel, explicand-ma, nu am mai scris in ultimele luni pentru ca mi-a fost bine, mi-a fost lin, m-am bucurat cat am putut de mult. Insa nu aveti grija, voi reincepe cat de curand sa scriu din nou, caci sunt pe punctul de a finaliza inca o experienta a iesirii dintr-un uragan datator de revelatii. Sunt in proces de asimilare a unei noi lectii de viata, si… mai e putin. Acum invat mersul pe bicicleta, fiindca pe asta il ratasem 🙂 imediat dupa ce se vor rari cazaturile si cicatricile se vor estompa, hop si eu cu noi ziceri!

Pe curand asadar…

 

Read Full Post »

Da, le iubesc tare. Intreaga mea viata s-a construit pe greseli. Sunt cea care sunt pentru ca am avut norocul sa fac niste greseli extraordinare!

A trebuit sa imi prind degetul  la usa ca sa inteleg legile fizicii si nevoia de a fi atenta pe unde imi las degetele. A trebuit sa imi pierd cea mai buna prietena ca sa inteleg valoarea prieteniei si a relatiilor umane. A trebuit sa lupt pana la epuizare, de una singura, ca sa inteleg ca ajutorul e pretutindeni si tot ceea ce trebuie sa fac este sa cer. A trebuit sa fiu respinsa la un concurs de muzica pentru a intelege puterea exercitiului si a perseverentei.

Nu stiam ca portofelul se poarta cu grija pe strada, pana nu am fost furata. Nu stiam ca vorbele au o putere enorma, pana cand nu am primit vorbe grele. Nu stiam ce forta are iertarea, pana cand nu am fost iertata sincer. De catre mine 🙂 in principal. Nu stiam cat de multi prieteni am, pana cand nu m-am imprietenit eu cu mine.

Nu stiam ce bine se mananca simplu si natural, pana nu m-am imbolnavit. Nu stiam ce forta zace in mine, pana nu am ajuns pe fundul prapastiei. Nu stiam ce minunat e sa ai un animal de casa, pana nu am fost nevoita sa pastrez unul.

A trebuit sa imi exersez orgoliul ca sa aflu ca bunatatea conteaza mai mult. A trebuit sa imi manifest puterea de a alege, fiind blamata pentru asta, dar asa mi-am cunoscut libertatea. A trebuit sa sufar gandindu-ma la parerea altora despre mine, doar ca sa aflu ca in primul rand conteaza parerea mea si a celor pe care ii apreciez si respect.

A trebuit sa imi pierd toti banii ca sa invat sa investesc la bursa. A trebuit sa am o mare inundatie ca sa descopar ce vecini minunati am! A trebuit sa ma cert zdravan cu anumite persoane, ca sa devenim prieteni adevarati. A trebuit sa pierd ca sa inteleg ca de fapt am totul. A trebuit sa nu obtin ceea ce doream, ca sa inteleg ca altceva mare statea dupa colt. A trebuit sa nu pot dormi ca sa apreciez valoarea unui somn bun. A trebuit sa-mi complic viata ca sa inteleg, in sfarsit, miracolul simplitatii.

Natura ne arata ca asa evoluam, doar din confruntarea cu greselile. Fiecare greseala e o treapta pe care mai urcam un pas, daca suntem constienti de rolul lor. A face sau a nu face o greseala? 

Ma bucur sa afirm acum ca da, stiu ca pana la sfarsitul vietii mele voi face inca mii de greseli. Si asta este garantia ca voi avea o viata bogata, implinita, colorata, amuzanta. O viata de care sa-mi amintesc cu drag 🙂

Read Full Post »

La nici 4 anisori (i-a implinit pe 27 ianuarie), Eva Maria a fost diagnosticata cu Leucemie Acuta Limfoblastica tip L1. Diagnosticul a venit ca un trasnet. Odata cu internarea la Spitalul Fundeni.
In vederea urmarii unui tratament intr-o clinica specializata din strainatate, tratament ce se desfasoara in mai multe etape, suma necesara spitalizarii este de 60.000 de euro, bani de care familia nu dispune.
Sa ne adunam bunatatea, sa ne adunam generozitatea si s-o ajutam pe Eva Maria sa-si traiasca copilaria!

http://www.mariaeva.ro/

Read Full Post »

Take it easy. Nimic nu e imuabil, nici macar moartea. Totul e in continua schimbare. E doar o chestiune de timp urmatoarea oprire, in urmatoarea gara.

Relax. Lucrurile sunt personale – da, chiar toate – dar nu in sensul crezut de tine. Suntem atat de incepatori cu totii in lumea “civilizatiei”, incat ceea ce oamenii fac nu reprezinta un “atac” voit sau nu la adresa noastra. Oamenii fac lucruri gandindu-se la ei, nu la tine 🙂 si asta chiar nu este de blamat. Daca ceva te deranjeaza, te poti disocia de acel ceva. Dar sa lupti impotriva… pur si simplu nu merita. Energia ta e mai importanta decat orice altceva, si decizia de a-ti canaliza energia pe un scop sau altul iti apartine. Asadar relaxeaza-te si nu lua nimic personal  (la adresa persoanei tale), cand de fapt la baza gesturilor stau motivatia si ego-ul altei persoane 🙂

Ma fascineaza Cuvantul. Pentru ca el creeaza, asa cum se spune in Biblie (la inceput a fost Cuvantul). Cuvantul este un dar imens ce ni s-a oferit de catre divinitate ca sa ne ajute sa cream… e divinul din noi… dar din pacate este darul pe care il folosim in cel mai inconstient si iresponsabil mod. Un manager poate schimba 99% din starea de fapt daca devine constient de cuvintele pe care le foloseste si de tonalitatea si ritmicitatea cu care le foloseste. A, sa nu uit: absenta cuvantului e tot o forma de cuvant.

Pe oameni nu ii poti schimba. Poti doar spera sa fii indeajuns de intelept ca sa ii citesti mai profund decat ar face-o altii si mai repede decat ar face-o altii. Asadar ceea ce poti face e sa iti ascuti foarte bine instinctele si mirosul. Restul … e decizie ulterioara descoperirii.

Ca-ti place sau nu de cineva la serviciu? Ce importanta are? Rareori antipatiile sunt foarte acute si atat de dureroase… In general oamenii inteligenti se tolereaza pentru ca au capacitatea de a gasi macar un lucru pe care sa il admire la celalalt. Sau daca acest lucru (unic liant) nu exista, simpla intentie zilnica de a face compromisuri si de a te purta cu respect sunt lucruri laudabile si deci de tolerat. Da, a face compromisuri e un lucru laudabil, caci arata inteligenta de a fi suplu in manevrarea relatiilor cu ceilalti, in timp ce lipsa supletii, a elasticitatii (adica orgoliul nemasurat, incapatanarea) le privesc ca pe defecte demne de mila …

Cei mai buni lianti ai unei echipe sunt: o baza comuna de valori si atitudini bazate pe respect.

Cel mai tare (la interviurile de angajare) ma feresc de demagogi. Prefer un om imperfect de sincer decat o perfectiune calculata, rece si demagoga.

Apreciez enorm simplitatea si calmul intelept, calitati pe care evident sper sa le capat si eu intr-o zi.

Increderea in sine este un concept de o fragilitate si importanta imense. Precum sarea in bucate. Prea putina duce la trairea vietii fara “gust”, prea multa determina senzatia de voma sau genereaza boli cardiovasculare.

Jobul, responsabilitatea, puterea, managementul… sunt parti de viata. De ce ne tot straduim sa nu fim noi in aceste parti de viata? de ce ni se tot spune (si culmea, ajungem sa credem) ca trebuie sa fim altfel? sa purtam masti de manager, masti de responsabil?? e un act de mare putere sa iti doresti sa te cunosti, si un act de si mai mare forta sa alegi sa traiesti in conformitate cu descoperirea propriei tale individualitati.

A fi manager nu e atat de complicat. Noi avem darul de a complica lucrurile. A fi manager inseamna sa te asiguri ca oamenii au tot ce le trebuie (resurse fizice, claritate a mintii, echilibru emotional) pentru a merge intr-o directie anume. Adica faci mult pampering cu oamenii tai (ce care merita :-)) si negociezi cu alti oameni pentru resurse. Traim intr-o societate condusa de aparenta limitare a resurselor, iar in management lucrurile nu sunt diferite.

Separarea vietii personale de viata profesionala e cea mai mare tampenie (a se citi “bullshit”) pe care o aud de ani de zile. Suntem oameni si ne purtam prin lume, indiferent ca intram in baia proprie sau la birou. Evident ca autocontrolul e mai mare in anumite contexte, dar se schimba esenta??

Un alt concept gresit inteles in management este chiar conceptul de “intelegere”. Vad manageri frustrati ca nu sunt intelesi de echipa cat le e de greu sa isi faca jobul (de parca cineva i-a pus cu forta acolo) si angajati frustrati ca nu sunt intelesi de manageri. Nu cumva aceste plangeri ale lipsei de intelegere arata lasitatea asumarii?? In loc sa tot asteptam sa fim intelesi, propun sa schimbam energia asteptarii cu energia actiunii. Sa facem lucruri in mod consecvent care sa atraga respectul si admiratia.

Nu stiu ce inseamna un manager bun. Dar stiu ca un manager are rezultate bune atunci cand are rezultate fara a-si vinde sufletul si cand nu calca pe sufletele celorlalti, ci din contra, le creeaza mediul propice de a inflori. Totul e o gradina.

Orice gradina trece prin diverse anotimpuri. Si oricat de mare ar fi priceperea gradinarului, procesul fotosintezei este ceva divin, inexplicabil si in afara oricarui control al gradinarului.

De ce ma fascineaza managementul dar nu il transform in obsesie? fiindca pentru mine este doar o alta fateta a vietii, capabila de a genera multa cunoastere si revelatie.

Read Full Post »

In jurul meu aud zilnic minciuni de la cei care cred ca m-au facut si de data asta! Unii, toleranti si simpatici, le numesc “abilitati exceptionale de improvizatie”…. eu le salut detasarea, intelepciunea, diplomatia si toleranta… dar prefer sa raman deocamdata, pentru cateva paragrafe, pe baricada soft-moralistilor 🙂

Ma intereseaza mai putin sa ii pun la zid pe cei care mint, cat ma intereseaza sa analizez in cazul fiecaruia, cauzele minciunii. Si de cele mai multe ori, am observat, cauza e simpla: frica, teama ce are ca radacini increderea profunda ca NU POTI sa iti asumi consecintele trairii in adevar. Ca esti neputincios si mic.

Sa fie oare nevoia de confort acolo? E adevarat, putini sunt cei care isi zdruncina barca de bunavoie, dar in mod intelept (caci si o zdruncinare continua si haotica seamana a sindrom de hiperactivitate). Putini sunt cei care vad progres in acest proces de auto-zguduire. Cei mai multi se lasa, cu mare greutate insa, zguduiti de conjuncturi, oameni, situatii, crize si alte asemenea intamplari. In acest proces de martor la evenimente, este evidenta nevoia de pastrare a status-quo-ului, de lupta disperata de a pastra confortul aparent. Si astfel apar si minciunile, simple incercari de conservare, consecinta directa a fricii.

Ce e interesant cu adevarat acum, in acest moment al procesului, e conotatia pe care partile implicate o atribuie minciunii: moralistul privitor o vede dur si sec, catalogand-o cu acest cuvant neplacut si scarbos (minciuna), dar cel ce o comite o considera probabil o incercare disperata dar justificata, in plus… intr-un sirag de eforturi de supravietuire. Cel ce o comite are oricum o imensa toleranta fata de el insusi, fiindca asa e natura umana: ne iubim si ne toleram pe noi infinit, in timp ce ii catalogam pe altii.  Probabil ca vorbirea in limbi straine s-a inventat atunci cand moralistul l-a acuzat pentru prima oara pe saracul mincinos supravietuitor… de comiterea minciunii.  Caci mincinosul, atata timp cat nu se vede mincinos, ci un indreptatit sa isi salveze soarta, nu intelege de ce i se atribuie acest calificativ.

Si atunci la ce bun sa tot acuzam? Cum eu sunt o persoana pragmatica, scriu un eseu cu un scop. Si scopul nu e acela de a divaga pe net in mod steril pe teme vechi de secole, ci de a gasi varianta cea mai inteleapta de a reactiona la fricile oamenilor ce devin mincinosi fara sa isi dea seama macar.

De ce sa acuzam asadar? Dar ce alta atitudine sa punem in loc? Sa raspundem cu o intrebare: “De ce te aperi asa? De ce ti-e teama? si alte “de ce-uri”? Din pacate, rezolvarea tine intotdeauna de 2, ca la tango. Ce putem noi sa facem este sa il constientizam pe “mincinos” ca exista in el niste frici ce ii scot la iveala comportamente cu ceva consecinte nedorite, in timp ce analiza sau meditatia pe tema fricilor interioare apartine doar lui, mincinosului. Si cum natura umana e diversa, unii pot si altii nu pot. Simplu. Daca vreti pot sa si complic 🙂 introducand coordonata timp: unii nu pot acum si e posibil sa poata mai incolo! Dar aici nu mai avem garantii… suntem in zona lui “probabil”.

Cum ramane insa cu minciunile nerostite? cele adanc scrise in ADN-ul nostru? Pai… bucurosi le-om duce toate, nu? Oricum lucrurile au devenit complicate de cand cuvantul ADEVAR a tot fost pronuntat. Am aflat si eu ca exista Adevar, adevarul unic si care nu poate fi pus la indoiala, in timp ce marea majoritate a noastra considera adevarul ca pe acea fateta pur subiectiva a realitatii. Cred ca aici e cheia: atata timp cat percepem Adevarul nu asa cum e el in mod real, ci ca pe propria noastra reflexie a realitatii, atunci si putem cataloga drept mincinosi pe cei din jur. Dar mai cred ca intelegerea profunda a sensului cuvantului ADEVAR ne duce la corecta intelegere a lumii, care presupune analiza dar mai ales acceptarea celor din jur cu grade diferite de toleranta (nu pledez niciodata pentru toleranta totala caci nu conduce la progres). Tocmai au trecut sarbatorile de paste, si momentul e bun pentru analiza Adevarului. Stim ca cineva a spus ca este “calea, adevarul si viata”. Cred ca relevanta autentica a cuvantului adevar aici este. Si nu poate fi inteleasa aceasta conotatie doar cu mintea.

Iar restul, cum aplicam in mod concret si in viata de zi cu zi spiritualitatea, cum ne ajutam de ea ca sa traim mai armonios, e un frumos exercitiu de intelegere si toleranta. Va doresc asadar perceptii curate si in adevar!

Read Full Post »

Unii prieteni mi-au spus ca trebuie musai sa scriu. Altii mi-au prezentat pachetul de beneficii asociate scrisului. Dar cum eu nu am gasit prea multe motive personale de a face public ceea ce scriu… am cedat in cele din urma, hotarand sa nu mai analizez atata! ci doar sa actionez.

Va invit asadar sa cititi, sa comentati, sa criticati ori sa rezonati la cele ce veti gasi aici.

Read Full Post »