Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Societate’ Category

La nici 4 anisori (i-a implinit pe 27 ianuarie), Eva Maria a fost diagnosticata cu Leucemie Acuta Limfoblastica tip L1. Diagnosticul a venit ca un trasnet. Odata cu internarea la Spitalul Fundeni.
In vederea urmarii unui tratament intr-o clinica specializata din strainatate, tratament ce se desfasoara in mai multe etape, suma necesara spitalizarii este de 60.000 de euro, bani de care familia nu dispune.
Sa ne adunam bunatatea, sa ne adunam generozitatea si s-o ajutam pe Eva Maria sa-si traiasca copilaria!

http://www.mariaeva.ro/

Read Full Post »

Take it easy. Nimic nu e imuabil, nici macar moartea. Totul e in continua schimbare. E doar o chestiune de timp urmatoarea oprire, in urmatoarea gara.

Relax. Lucrurile sunt personale – da, chiar toate – dar nu in sensul crezut de tine. Suntem atat de incepatori cu totii in lumea “civilizatiei”, incat ceea ce oamenii fac nu reprezinta un “atac” voit sau nu la adresa noastra. Oamenii fac lucruri gandindu-se la ei, nu la tine 🙂 si asta chiar nu este de blamat. Daca ceva te deranjeaza, te poti disocia de acel ceva. Dar sa lupti impotriva… pur si simplu nu merita. Energia ta e mai importanta decat orice altceva, si decizia de a-ti canaliza energia pe un scop sau altul iti apartine. Asadar relaxeaza-te si nu lua nimic personal  (la adresa persoanei tale), cand de fapt la baza gesturilor stau motivatia si ego-ul altei persoane 🙂

Ma fascineaza Cuvantul. Pentru ca el creeaza, asa cum se spune in Biblie (la inceput a fost Cuvantul). Cuvantul este un dar imens ce ni s-a oferit de catre divinitate ca sa ne ajute sa cream… e divinul din noi… dar din pacate este darul pe care il folosim in cel mai inconstient si iresponsabil mod. Un manager poate schimba 99% din starea de fapt daca devine constient de cuvintele pe care le foloseste si de tonalitatea si ritmicitatea cu care le foloseste. A, sa nu uit: absenta cuvantului e tot o forma de cuvant.

Pe oameni nu ii poti schimba. Poti doar spera sa fii indeajuns de intelept ca sa ii citesti mai profund decat ar face-o altii si mai repede decat ar face-o altii. Asadar ceea ce poti face e sa iti ascuti foarte bine instinctele si mirosul. Restul … e decizie ulterioara descoperirii.

Ca-ti place sau nu de cineva la serviciu? Ce importanta are? Rareori antipatiile sunt foarte acute si atat de dureroase… In general oamenii inteligenti se tolereaza pentru ca au capacitatea de a gasi macar un lucru pe care sa il admire la celalalt. Sau daca acest lucru (unic liant) nu exista, simpla intentie zilnica de a face compromisuri si de a te purta cu respect sunt lucruri laudabile si deci de tolerat. Da, a face compromisuri e un lucru laudabil, caci arata inteligenta de a fi suplu in manevrarea relatiilor cu ceilalti, in timp ce lipsa supletii, a elasticitatii (adica orgoliul nemasurat, incapatanarea) le privesc ca pe defecte demne de mila …

Cei mai buni lianti ai unei echipe sunt: o baza comuna de valori si atitudini bazate pe respect.

Cel mai tare (la interviurile de angajare) ma feresc de demagogi. Prefer un om imperfect de sincer decat o perfectiune calculata, rece si demagoga.

Apreciez enorm simplitatea si calmul intelept, calitati pe care evident sper sa le capat si eu intr-o zi.

Increderea in sine este un concept de o fragilitate si importanta imense. Precum sarea in bucate. Prea putina duce la trairea vietii fara “gust”, prea multa determina senzatia de voma sau genereaza boli cardiovasculare.

Jobul, responsabilitatea, puterea, managementul… sunt parti de viata. De ce ne tot straduim sa nu fim noi in aceste parti de viata? de ce ni se tot spune (si culmea, ajungem sa credem) ca trebuie sa fim altfel? sa purtam masti de manager, masti de responsabil?? e un act de mare putere sa iti doresti sa te cunosti, si un act de si mai mare forta sa alegi sa traiesti in conformitate cu descoperirea propriei tale individualitati.

A fi manager nu e atat de complicat. Noi avem darul de a complica lucrurile. A fi manager inseamna sa te asiguri ca oamenii au tot ce le trebuie (resurse fizice, claritate a mintii, echilibru emotional) pentru a merge intr-o directie anume. Adica faci mult pampering cu oamenii tai (ce care merita :-)) si negociezi cu alti oameni pentru resurse. Traim intr-o societate condusa de aparenta limitare a resurselor, iar in management lucrurile nu sunt diferite.

Separarea vietii personale de viata profesionala e cea mai mare tampenie (a se citi “bullshit”) pe care o aud de ani de zile. Suntem oameni si ne purtam prin lume, indiferent ca intram in baia proprie sau la birou. Evident ca autocontrolul e mai mare in anumite contexte, dar se schimba esenta??

Un alt concept gresit inteles in management este chiar conceptul de “intelegere”. Vad manageri frustrati ca nu sunt intelesi de echipa cat le e de greu sa isi faca jobul (de parca cineva i-a pus cu forta acolo) si angajati frustrati ca nu sunt intelesi de manageri. Nu cumva aceste plangeri ale lipsei de intelegere arata lasitatea asumarii?? In loc sa tot asteptam sa fim intelesi, propun sa schimbam energia asteptarii cu energia actiunii. Sa facem lucruri in mod consecvent care sa atraga respectul si admiratia.

Nu stiu ce inseamna un manager bun. Dar stiu ca un manager are rezultate bune atunci cand are rezultate fara a-si vinde sufletul si cand nu calca pe sufletele celorlalti, ci din contra, le creeaza mediul propice de a inflori. Totul e o gradina.

Orice gradina trece prin diverse anotimpuri. Si oricat de mare ar fi priceperea gradinarului, procesul fotosintezei este ceva divin, inexplicabil si in afara oricarui control al gradinarului.

De ce ma fascineaza managementul dar nu il transform in obsesie? fiindca pentru mine este doar o alta fateta a vietii, capabila de a genera multa cunoastere si revelatie.

Read Full Post »

In jurul meu aud zilnic minciuni de la cei care cred ca m-au facut si de data asta! Unii, toleranti si simpatici, le numesc “abilitati exceptionale de improvizatie”…. eu le salut detasarea, intelepciunea, diplomatia si toleranta… dar prefer sa raman deocamdata, pentru cateva paragrafe, pe baricada soft-moralistilor 🙂

Ma intereseaza mai putin sa ii pun la zid pe cei care mint, cat ma intereseaza sa analizez in cazul fiecaruia, cauzele minciunii. Si de cele mai multe ori, am observat, cauza e simpla: frica, teama ce are ca radacini increderea profunda ca NU POTI sa iti asumi consecintele trairii in adevar. Ca esti neputincios si mic.

Sa fie oare nevoia de confort acolo? E adevarat, putini sunt cei care isi zdruncina barca de bunavoie, dar in mod intelept (caci si o zdruncinare continua si haotica seamana a sindrom de hiperactivitate). Putini sunt cei care vad progres in acest proces de auto-zguduire. Cei mai multi se lasa, cu mare greutate insa, zguduiti de conjuncturi, oameni, situatii, crize si alte asemenea intamplari. In acest proces de martor la evenimente, este evidenta nevoia de pastrare a status-quo-ului, de lupta disperata de a pastra confortul aparent. Si astfel apar si minciunile, simple incercari de conservare, consecinta directa a fricii.

Ce e interesant cu adevarat acum, in acest moment al procesului, e conotatia pe care partile implicate o atribuie minciunii: moralistul privitor o vede dur si sec, catalogand-o cu acest cuvant neplacut si scarbos (minciuna), dar cel ce o comite o considera probabil o incercare disperata dar justificata, in plus… intr-un sirag de eforturi de supravietuire. Cel ce o comite are oricum o imensa toleranta fata de el insusi, fiindca asa e natura umana: ne iubim si ne toleram pe noi infinit, in timp ce ii catalogam pe altii.  Probabil ca vorbirea in limbi straine s-a inventat atunci cand moralistul l-a acuzat pentru prima oara pe saracul mincinos supravietuitor… de comiterea minciunii.  Caci mincinosul, atata timp cat nu se vede mincinos, ci un indreptatit sa isi salveze soarta, nu intelege de ce i se atribuie acest calificativ.

Si atunci la ce bun sa tot acuzam? Cum eu sunt o persoana pragmatica, scriu un eseu cu un scop. Si scopul nu e acela de a divaga pe net in mod steril pe teme vechi de secole, ci de a gasi varianta cea mai inteleapta de a reactiona la fricile oamenilor ce devin mincinosi fara sa isi dea seama macar.

De ce sa acuzam asadar? Dar ce alta atitudine sa punem in loc? Sa raspundem cu o intrebare: “De ce te aperi asa? De ce ti-e teama? si alte “de ce-uri”? Din pacate, rezolvarea tine intotdeauna de 2, ca la tango. Ce putem noi sa facem este sa il constientizam pe “mincinos” ca exista in el niste frici ce ii scot la iveala comportamente cu ceva consecinte nedorite, in timp ce analiza sau meditatia pe tema fricilor interioare apartine doar lui, mincinosului. Si cum natura umana e diversa, unii pot si altii nu pot. Simplu. Daca vreti pot sa si complic 🙂 introducand coordonata timp: unii nu pot acum si e posibil sa poata mai incolo! Dar aici nu mai avem garantii… suntem in zona lui “probabil”.

Cum ramane insa cu minciunile nerostite? cele adanc scrise in ADN-ul nostru? Pai… bucurosi le-om duce toate, nu? Oricum lucrurile au devenit complicate de cand cuvantul ADEVAR a tot fost pronuntat. Am aflat si eu ca exista Adevar, adevarul unic si care nu poate fi pus la indoiala, in timp ce marea majoritate a noastra considera adevarul ca pe acea fateta pur subiectiva a realitatii. Cred ca aici e cheia: atata timp cat percepem Adevarul nu asa cum e el in mod real, ci ca pe propria noastra reflexie a realitatii, atunci si putem cataloga drept mincinosi pe cei din jur. Dar mai cred ca intelegerea profunda a sensului cuvantului ADEVAR ne duce la corecta intelegere a lumii, care presupune analiza dar mai ales acceptarea celor din jur cu grade diferite de toleranta (nu pledez niciodata pentru toleranta totala caci nu conduce la progres). Tocmai au trecut sarbatorile de paste, si momentul e bun pentru analiza Adevarului. Stim ca cineva a spus ca este “calea, adevarul si viata”. Cred ca relevanta autentica a cuvantului adevar aici este. Si nu poate fi inteleasa aceasta conotatie doar cu mintea.

Iar restul, cum aplicam in mod concret si in viata de zi cu zi spiritualitatea, cum ne ajutam de ea ca sa traim mai armonios, e un frumos exercitiu de intelegere si toleranta. Va doresc asadar perceptii curate si in adevar!

Read Full Post »

Criza financiara e pe buzele tuturor si, peste noapte, numarul expertilor in solutii sau comentarii sterpe pe aceasta tema creste exponential. Insa precum chinezii afirmau (vezi etimologia cuvantului “criza” in chineza) cu adevarat generoasa este oportunitatea pe care ne-o ofera: criza amplifica, exact ca o lupa, fiecare por al nostru. Toate angoasele, temerile sau nelistile ingropate adanc isi gasesc debuseul intr-o revarsare de atitudini, care mai de care mai extravagante ori la limita nebuniei.

In realitate ni se zguduie conceptul de valoare. Valoarea nu mai este cea pe care o percepeam pana acum, nici macar nu mai avem sistem de referinta. Cateodata preferam un rau mai mic: sa se opreasca odata aceasta cedere libera, ca macar sa stim si noi unde ne oprim si la ce ne raportam. Si iata ca pe langa conceptul de valoare rau zguduit, criza ne mai arata ca nu putem trai confortabil fara sisteme de referinta digerate corespunzator (a se citi asimilate).  Nu cumva aceasta scuturare este necesara? Nu cumva, precum o floare semi-uscata, avem nevoie de un vant care sa inlature petalele moarte, lasand loc cresterii mugurilor tineri? Nu cumva ne bazam constructiile interioare si sistemele de valori pe niste nisipuri miscatoare?

Criza financiara da tonul unei crize majore de identitate. Suntem noi jobul nostru? suntem noi bolidul nostru sau vila de la munte? suntem noi cercul de relatii pe care l-am creat cu atata truda? cine suntem in realitate? suntem noi nebunii care urla disperati in blocajele de trafic de dimineata? suntem noi leaderul atent construit de cartile de management americane? suntem noi zambetul cald si targetat adanc relational? cine suntem???

Ca de obicei in caz de dilema, depinde din ce unghi privesti situatia. Criza poate fi inceputul unei minunate perioade de regasiri personale si de inteleptire turbo. Dar aceste minunate beneficii nu pot veni in galagie. Acolo unde e zbucium, agitatie, zgomot si zbatere … intelepciunea nu vine. E nevoie de o leaca de obosire, de epuizare, ca rapus fizic ori psihic (sau pentru cei “alesi” – ambele) ca sa atingi linistea generatoare de revelatii.  Si mai e o problema cu linistea asta: iti poate revela niste lucruri pe care nu prea le poti privi direct, sunt atat de luminoase, de autentice si de zdrobitoare ca iti pot distruge retina.

De aceea pledez pentru linistea ce vine pe fond de epuizare: te simiti atat de rapus, ca nu mai poti riposta la ce ti se arata. Si atunci nu mai ai decat o singura solutie: sa privesti resemnat la ceea ce ti s-a revelat… si sa accepti. Daca urmeaza UAU si eliberare, se cheama ca am trecut testul exceptional de bine.

Criza asta e micro sau macro? Oricum, precum in cer, asa si pe pamant. Sa auzim de bine asadar, si sa savuram linistea si sansa oferite de criza.

Read Full Post »