Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Spiritual de simplu’ Category

M-am tot invartit si m-am rasucit si am inconjurat globul o data. Si parca nu mai era atat de mare. Ma simteam bine, ma simteam ocupata, importanta si speciala. Ego-ul meu savura fiecare picatura de zbucium.  Dar la o rascruce mi-a sarit in fata o oglinda. Mai mult lunga decat lata, mai mult veche decat noua, o banala oglinda. M-a intrebat ce vad. I-am raspuns ca doar o aud, e prea banala ca sa o si vad. Abisul era prea adanc si eu nu primisem inca manualul de utilizare a adancimilor. Si am ales sa nu vad.

Doar ca oboseala e cel mai bun prieten. A venit domol si a creat un copac. Sub copac a pus iarba. Prin copac si prin iarba a pus mirosuri de fan si alte mirodenii. In copac a pus frunze si apoi i-a spus vantului sa adie usor. M-a adus de mana la poalele copacului si mi-a soptit sa ascult unduirea vantului. Era atat de simplu si de profund totul… Iar eu inconjurasem globul… pentru ce??

Trezindu-ma, am cautat oglinda. Ma asteptam sa fie orgolioasa si sa plece dupa ce fusesem atat de brutala cu ea. Dar, surpriza… zambea cu gandul. Am rugat-o, tot in gand, sa imi vorbeasca. Voiam sa o vad, nu doar sa o aud. M-a lasat s-o vad. Banala oglinda nu era banala, dar nici speciala. Nici pentru ea nu se inventasera cuvinte… Era intr-un fel… cameleonica. Ca o lunga calatorie fara sfarsit. Umila dar ancorata. Imens de fericita in umilinta. Nu intelegeam atunci cum e asta, dar intuiam ca in curand voi intelege. Creativa si creatoare in aparenta statica… atat de profunda si atat de greu de inteles… si totusi atat de transparenta.

Macar am inteles sa ma bucur de calatorie. Si astfel am rarit pasul si nu am mai inconjurat globul o data. Nu m-am mai invartit, nici rasucit, poate doar in gand cateodata, cand voiam o ghidusie 🙂 Am inceput sa savurez fiecare pas si povestea ritmului lent. Nu mai conta destinatia, cu pasul. Si piciorul meu care insotea pasul.

Advertisements

Read Full Post »

Partea buna a incercarilor vietii e ca am capatat o detasare sanatoasa. Trecand prin tot felul de intamplari si vazand ca sunt intreaga, sanatoasa, ba chiar mai inteleapta si in mod evident implinita :-), am inceput sa inteleg ca singurul eveniment cu adevarat memorabil si de ne-negociat este moartea. Si daca ma gandesc mai bine, nici asta nu ar fi un prea mare eveniment in sine, ci mai degraba perioada premergatoare mortii, fie ea de cateva secunde sau de zile intregi.

Aparent am devenit lugubra, dar nu e asa. Niciunul dintre noi nu suntem scutiti de o asemenea intalnire, asa ca e mai sanatos sa ne pregatim de pe acum 🙂

Asadar, gandindu-ma eu la aceasta perioada anterioara mortii, am ajuns la concluzia ca as avea doar foarte putine regrete:

– regretul ca nu am trait din plin, constient, fiecare secunda (adica regretul ca nu am gandit mai putin si actionat mai mult)

– regretul ca nu am oferit suficient

– regretul ca lucrurile bune si frumoase pe care le-am gandit despre oameni nu au fost rostite

– regretul ca lucrurile rele si negandite suficient pe care le-am spus oamenilor nu au fost reparate cu altele (sau macar sa fi incercat)

Regretele mele potentiale s-ar invarti asadar in jurul lui “a face”, iar acest “a face” are, in cazul meu, muuuulte in comun cu “a rosti”. Cred ca nu exista o reparatie mai simpla a unei actiuni gresite, sau un mod de a aduce cuiva o bucurie autentica, decat cateva cuvinte rostite din suflet. Nimeni nu are nevoie de abilitati de comunicare pentru a transmite ceea ce sufletul ii spune, dar conform regulii “putin si bun”. Esenta.

Multi dintre noi traim ca si cum moartea nu ne va atinge, sau ca si cum e foarte departe. Traim ca nemuritorii. Doar ca e posibil ca ea sa vina maine, si sa ne gaseasca nepregatiti. Nepregatiti sa lasam toate cadourile pretioase pe care tacut, in timp, le-am strans pentru cei dragi. De ce sa nu incepem asadar sa oferim chiar de azi?? Ce ne retine?

Eu una voi avea o asemenea prioritate pe agenda mea zilnica, si anume sa transmit ceea ce am gandit si simtit bine despre cei din viata mea. Si sunt mai mult decat convinsa ca ma voi confrunta cu o noua provocare: voi descoperi cum marea majoritate a noastra nu vom sti sa primim 🙂

Dar pentru toate exista un inceput, si mersul pe bicicleta se invata cu rabdare si in timp. Lansez asadar provocarea de a impartasi cele bune si frumoase stranse la adresa altora, meditand in acelasi timp la cateva citate celebre ce au rostul de a ne ghida in acest proiect:

“Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.”   – Evanghelia dupa Matei, cap 7

“Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?”   – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“E atâta rutină şi atât de puţin adevăr, dar pentru adevărul acesta puţin şi rar merită să trăim.”   – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?”     – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic.”  – Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei

“Dacă taci atunci cand ar trebui să vorbeşti, să ştii că eşti fricos.”           – Abraham Lincoln

“Vieţile noastre se încheie în ziua când rămânem tăcuţi în privinţa lucrurilor care contează.”           – Martin Luther King Jr.

Read Full Post »

M-au intrebat cativa prieteni de ce nu am mai scris pe blog in ultimul timp. Si m-am intrebat si eu: chiar asa, de ce nu am mai scris??

Am observat ca in cazul meu, procesul scrierii incepe doar dupa perioade tumultoase. Cand mi-e bine, cand apele sunt linistite si totul e clar, nu am ce scrie. Scriu doar dupa ce am trecut prin furtuna, cand experienta e proaspata si doar daca zguduitura a fost suficient de relevanta. Altfel e plictisitor sa ma exprim… nu am ce spune. Totul e banal.

Si astfel, explicand-ma, nu am mai scris in ultimele luni pentru ca mi-a fost bine, mi-a fost lin, m-am bucurat cat am putut de mult. Insa nu aveti grija, voi reincepe cat de curand sa scriu din nou, caci sunt pe punctul de a finaliza inca o experienta a iesirii dintr-un uragan datator de revelatii. Sunt in proces de asimilare a unei noi lectii de viata, si… mai e putin. Acum invat mersul pe bicicleta, fiindca pe asta il ratasem 🙂 imediat dupa ce se vor rari cazaturile si cicatricile se vor estompa, hop si eu cu noi ziceri!

Pe curand asadar…

 

Read Full Post »

Am scris acum cateva luni ca viata mea are doua capitole: inainte si dupa Peru. Au trecut 9 luni de la intoarcerea din Peru si ceea ce am exprimat atunci a ramas actual :-). Una dintre multele consecinte ale schimbarii perceptiilor mele e aceea ca nu mai simt nevoia sa ma exprim atat de mult prin cuvinte vorbite (chiar si la scris apelez mai rar). Savurez din ce in ce mai tare tacerile vii.

Noua mea apucatura nu imi aduce prea multe beneficii sociale, caci sunt perceputa ca fiind lipsita de vointa, de initiativa, de opinii personale, ca as avea o personalitate stearsa… Doar ca in lumea tacerii mele eu savurez noi descoperiri. Am observat ca tacerile imi refac energia, si energia refacuta indreptata catre studierea atenta a mediului imi releva detalii pe care inainte nu le observam. Devin asadar un atent observator empatic. Am mai observat cum tacerea m-a ajutat in timp sa ma conectez mai bine la starile celorlalti, ii simt pur si simplu, dincolo de cuvinte sau mimica. Am descoperit ca tacerea este vie, are forta, are putere si poate fi extrem de adanca, de profunda. E mai simplu sa vorbesti, dar e un act de curaj sa te lansezi si sa perseverezi in tacere. Si am mai descoperit ca aceasta tacere vie este un excelent profesor! Imi releva ascunzisuri ale mele de care nu eram constienta pana acum…

Traim intr-o lume plina de zgomot, multi dintre noi suntem nesiguri si zgomotul e drogul ce ne abate atentia de la abisurile noastre. Sa taci si sa accepti tacerea inseamna sa intelegi, sa dai jos mastile si sa traiesti in adevar, acceptand si consecintele. Inseamna sa devii constient ca prin tacere, umpli aerul si spatiul de vibratie, a ta, personala. Inseamna ca in continuare creezi prezentul, insa in mod constient si cu participarea ta benevola. Asadar, voi face loc acum tacerii…

Read Full Post »

Da, le iubesc tare. Intreaga mea viata s-a construit pe greseli. Sunt cea care sunt pentru ca am avut norocul sa fac niste greseli extraordinare!

A trebuit sa imi prind degetul  la usa ca sa inteleg legile fizicii si nevoia de a fi atenta pe unde imi las degetele. A trebuit sa imi pierd cea mai buna prietena ca sa inteleg valoarea prieteniei si a relatiilor umane. A trebuit sa lupt pana la epuizare, de una singura, ca sa inteleg ca ajutorul e pretutindeni si tot ceea ce trebuie sa fac este sa cer. A trebuit sa fiu respinsa la un concurs de muzica pentru a intelege puterea exercitiului si a perseverentei.

Nu stiam ca portofelul se poarta cu grija pe strada, pana nu am fost furata. Nu stiam ca vorbele au o putere enorma, pana cand nu am primit vorbe grele. Nu stiam ce forta are iertarea, pana cand nu am fost iertata sincer. De catre mine 🙂 in principal. Nu stiam cat de multi prieteni am, pana cand nu m-am imprietenit eu cu mine.

Nu stiam ce bine se mananca simplu si natural, pana nu m-am imbolnavit. Nu stiam ce forta zace in mine, pana nu am ajuns pe fundul prapastiei. Nu stiam ce minunat e sa ai un animal de casa, pana nu am fost nevoita sa pastrez unul.

A trebuit sa imi exersez orgoliul ca sa aflu ca bunatatea conteaza mai mult. A trebuit sa imi manifest puterea de a alege, fiind blamata pentru asta, dar asa mi-am cunoscut libertatea. A trebuit sa sufar gandindu-ma la parerea altora despre mine, doar ca sa aflu ca in primul rand conteaza parerea mea si a celor pe care ii apreciez si respect.

A trebuit sa imi pierd toti banii ca sa invat sa investesc la bursa. A trebuit sa am o mare inundatie ca sa descopar ce vecini minunati am! A trebuit sa ma cert zdravan cu anumite persoane, ca sa devenim prieteni adevarati. A trebuit sa pierd ca sa inteleg ca de fapt am totul. A trebuit sa nu obtin ceea ce doream, ca sa inteleg ca altceva mare statea dupa colt. A trebuit sa nu pot dormi ca sa apreciez valoarea unui somn bun. A trebuit sa-mi complic viata ca sa inteleg, in sfarsit, miracolul simplitatii.

Natura ne arata ca asa evoluam, doar din confruntarea cu greselile. Fiecare greseala e o treapta pe care mai urcam un pas, daca suntem constienti de rolul lor. A face sau a nu face o greseala? 

Ma bucur sa afirm acum ca da, stiu ca pana la sfarsitul vietii mele voi face inca mii de greseli. Si asta este garantia ca voi avea o viata bogata, implinita, colorata, amuzanta. O viata de care sa-mi amintesc cu drag 🙂

Read Full Post »

La nici 4 anisori (i-a implinit pe 27 ianuarie), Eva Maria a fost diagnosticata cu Leucemie Acuta Limfoblastica tip L1. Diagnosticul a venit ca un trasnet. Odata cu internarea la Spitalul Fundeni.
In vederea urmarii unui tratament intr-o clinica specializata din strainatate, tratament ce se desfasoara in mai multe etape, suma necesara spitalizarii este de 60.000 de euro, bani de care familia nu dispune.
Sa ne adunam bunatatea, sa ne adunam generozitatea si s-o ajutam pe Eva Maria sa-si traiasca copilaria!

http://www.mariaeva.ro/

Read Full Post »

Traim intre lumi, asa spune Gregg Braden. Traim intr-o aparenta separatie. Probabil ca foarte multi cred ca planul material este cel concret, cel real, iar planul imaterial este altul… daca el exista, bineinteles. Acest plan imaterial – ce tine de spirit – este numit plan spiritual. Iar termenul “spiritualitate” a devenit din ce in ce mai uzitat.

M-am trezit intrebandu-ma ce inseamna de fapt spiritualitatea, ce inseamna sa traiesti in mod spiritual si de ce noi oamenii, percepem atatea conotatii decurgand din acest simplu cuvant?

Sunt atrasa in mod constient de aceasta “lume spirituala” de cel putin 12 ani. In realitate, amintindu-mi cum, copil fiind, ascultam cu sufletul la gura povesti ale batranilor despre spirite, strigoi si alte fantome aparute pe dealurile din jurul blocurilor, am inteles ca aceasta lume ma fascina inca de copil. Si eu mai cred ca legatura fiecarui om cu lumea spiritului exista dintotdeauna, insa e constientizata de fiecare in grade  diferite.

Intelesurile pe care eu le-am dat spiritualitatii au variat, dupa cum gradul meu de cunoastere si constientizare a evoluat, si dupa cum experientele mele s-au imbogatit. A fost o prima etapa cand ma fascinau povestile de pe alte taramuri. Apoi a venit vremea in care am inceput sa caut activ informatii despre fenomene inexplicabile. Apoi, am incercat sa inteleg in mod stiintific ce se intampla si am ajuns la marii autori ce ne-au revelat aceasta lume spirituala. Mai tarziu, dupa ani de detalii, am realizat ca ma indreptam catre simplitate, si lucrurile se clarificau incet, incet. Clarificarea era insotita de liniste, de acceptare, de recunoastere a fortei interioare si de bucurie. Toate in grade diferite. Cu cat gradul meu de intelegere a specificului acestei “lumi” crestea, cu atat mai multa liniste primeam. Iar pe fondul linistii si claritatii, deciziile mele erau altele, consecintele acestor decizii erau mai clare, si vedeam de fapt cum viata mea se schimba.

Si asa am ajuns sa imi pun intrebari nu despre ce este spiritualitatea, ci despre utilitatea ei (daca ma pot exprima asa) in viata noastra. Care este rolul acestei lumi, acestui plan in viata mea? La ce ma ajuta?

Am crescut intr-o familie credincioasa si eram dusa saptamanal la biserica in perioada copilariei. Dar nu simteam nimic, nu intelegeam nimic. Stiam mental ca e bine sa crezi, ca e bine sa te rogi, ca… etc… dar cu mine nu rezonau deloc aceste concepte. Pe la 7 ani am inceput sa constientizez ca pot face alegeri si am refuzat sa mai merg la biserica, spre supararea si tristetea profunda a mamei mele. Iar mai tarziu am inteles si de ce anume nu rezonau acele concepte cu mine: eu reprezentam o alta generatie, ma nascusem intr-o perioada in care eram invatati ca totul de bazeaza pe mintea noastra, pe logica, pe cauza si efect. Intreg sistemul de invatamant lucra cu creierele noastre doar, neimplicandu-ne emotiile, inima, sentimentele. Creierul era supradezvoltat in comparatie cu emotionalul, si astfel nu puteam primi anumite informatii despre aceasta lume spirituala decat prin creier si logica.

Si am continuat sa caut informatii, sa inteleg, bineinteles folosindu-mi creierul si logica. Am fost extrem de fericita sa gasesc scrieri ale unor mari oameni de stiinta care, folosind calea deductiei logice, au demonstrat existenta planului spiritual si a fortelor spirituale. Einstein, Plank, si contemporanii Peter Russell, Gregg Braden, Nassim Haramein… probabil ca sunt inca multi altii… toti au ajuns in acelasi punct, la aceeasi explicatie, precum marii mistici au transmis dintotdeauna. Si anume ca planul spiritual, divin (numiti-l cum doriti) este primordial si el creeaza tot ceea ce noi numit plan fizic. Iar acesti oameni mari au dovedit-o!!!

Si astfel mi-am raspuns la intrebarea referitoare la “utilitatea” spiritualitatii in viata mea :-). Am inteles ca era un nonsens sa ma intreb astfel. Chestiunea se punea cu totul diferit. Spiritual traim cu totii, caci traim “in spirit”. Avem un suflet, un spirit creator, care ne creeaza vietile indiferent daca noi suntem constienti de asta sau nu. Problema acum este de constientizare. Am inteles ca este esential sa constientizez, sa cunosc si sa inteleg legile dupa care spiritul creeaza planul fizic, astfel incat viata mea sa fie o succesiune clara de rezultate dorite, asteptate, la niste actiuni gandite bine si intelese pe deplin. Mai simplu zis, intelegand legile dupa care spiritul meu creeaza viata mea, am puterea sa imi creez viata asa cum doresc eu, si nu sa asist ca un spectator la o succesiune de intamplari mai fericite sau mai dureroase, dupa caz.

Aceasta mare descoperire pentru mine a fost eliberatoare! Continuand acum “studiul” cu intelegerea acestor legi spirituale, am invatat de la marii autori cat de importante sunt emotiile in viata noastra, ele avand rolul de “decodor”, si ce important e sa le ascultam si sa incercam sa le descifram mesajul inainte de a reactiona pur si simplu. Emotiile ne-au fost date ca ajutor in lumea fizica, ele sunt “porumbeii calatori” ai lumii spiritului catre planul nostru fizic. Spiritul nostru ne vorbeste prin emotii.

Apoi am mai invatat cat de important e sa-mi ascult vocea interioara, caci ea nu minte niciodata. Si am mai invatat ca aceasta voce ne vorbeste doar in liniste. Doar dupa ce le-ai spus emotiilor: “inteleg ca ati venit sa-mi transmiteti un mesaj, si va voi asculta. Dar pentru a ma asigura ca voi intelege mai bine mesajul vostru, faceti un pic de liniste va rog, ca sa ma ascult mai intai pe mine”. Si astfel, lucrand cu emotiile si cu vocea interioara, pot avea acces la mari si simple adevaruri, iar deciziile mele in urma acestei cunoasteri si intelegeri sunt… pur si simplu altele.

Am mai invatat ce e aceea rugaciune, si ce nu intelegeam eu cand eram copil. Pentru cei mai batrani ca mine, pentru cei norocosi sa fi inteles in mod simplu aceasta lume a spiritului, fara un slalom de ani de zile prin lumea stiintifica, rugaciunea e un mod de conectare la sursa divina, la spirit. Iar aceasta conectare se face cu imensa bucurie, precum intalnirea mult asteptata cu cel mai bun prieten. Eu am inteles ca rugaciunea adevarata este imensa bucurie si atat, abia dupa ce m-am reconectat cu natura (adica dupa ce am cumparat pamant si am construit o casa :-)). Rugaciunea este conectare, indiferent cum o faci. Privind un copac, un apus de soare, animalul preferat sau pe cineva drag cum doarme, ori spunand si simtind o rugaciune in gand. Conectare.

Voi continua cu bucurie sa dezvalui si alte revelatii si intelesuri…

Read Full Post »