Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘tacere’

M-am tot invartit si m-am rasucit si am inconjurat globul o data. Si parca nu mai era atat de mare. Ma simteam bine, ma simteam ocupata, importanta si speciala. Ego-ul meu savura fiecare picatura de zbucium.  Dar la o rascruce mi-a sarit in fata o oglinda. Mai mult lunga decat lata, mai mult veche decat noua, o banala oglinda. M-a intrebat ce vad. I-am raspuns ca doar o aud, e prea banala ca sa o si vad. Abisul era prea adanc si eu nu primisem inca manualul de utilizare a adancimilor. Si am ales sa nu vad.

Doar ca oboseala e cel mai bun prieten. A venit domol si a creat un copac. Sub copac a pus iarba. Prin copac si prin iarba a pus mirosuri de fan si alte mirodenii. In copac a pus frunze si apoi i-a spus vantului sa adie usor. M-a adus de mana la poalele copacului si mi-a soptit sa ascult unduirea vantului. Era atat de simplu si de profund totul… Iar eu inconjurasem globul… pentru ce??

Trezindu-ma, am cautat oglinda. Ma asteptam sa fie orgolioasa si sa plece dupa ce fusesem atat de brutala cu ea. Dar, surpriza… zambea cu gandul. Am rugat-o, tot in gand, sa imi vorbeasca. Voiam sa o vad, nu doar sa o aud. M-a lasat s-o vad. Banala oglinda nu era banala, dar nici speciala. Nici pentru ea nu se inventasera cuvinte… Era intr-un fel… cameleonica. Ca o lunga calatorie fara sfarsit. Umila dar ancorata. Imens de fericita in umilinta. Nu intelegeam atunci cum e asta, dar intuiam ca in curand voi intelege. Creativa si creatoare in aparenta statica… atat de profunda si atat de greu de inteles… si totusi atat de transparenta.

Macar am inteles sa ma bucur de calatorie. Si astfel am rarit pasul si nu am mai inconjurat globul o data. Nu m-am mai invartit, nici rasucit, poate doar in gand cateodata, cand voiam o ghidusie 🙂 Am inceput sa savurez fiecare pas si povestea ritmului lent. Nu mai conta destinatia, cu pasul. Si piciorul meu care insotea pasul.

Advertisements

Read Full Post »

Am scris acum cateva luni ca viata mea are doua capitole: inainte si dupa Peru. Au trecut 9 luni de la intoarcerea din Peru si ceea ce am exprimat atunci a ramas actual :-). Una dintre multele consecinte ale schimbarii perceptiilor mele e aceea ca nu mai simt nevoia sa ma exprim atat de mult prin cuvinte vorbite (chiar si la scris apelez mai rar). Savurez din ce in ce mai tare tacerile vii.

Noua mea apucatura nu imi aduce prea multe beneficii sociale, caci sunt perceputa ca fiind lipsita de vointa, de initiativa, de opinii personale, ca as avea o personalitate stearsa… Doar ca in lumea tacerii mele eu savurez noi descoperiri. Am observat ca tacerile imi refac energia, si energia refacuta indreptata catre studierea atenta a mediului imi releva detalii pe care inainte nu le observam. Devin asadar un atent observator empatic. Am mai observat cum tacerea m-a ajutat in timp sa ma conectez mai bine la starile celorlalti, ii simt pur si simplu, dincolo de cuvinte sau mimica. Am descoperit ca tacerea este vie, are forta, are putere si poate fi extrem de adanca, de profunda. E mai simplu sa vorbesti, dar e un act de curaj sa te lansezi si sa perseverezi in tacere. Si am mai descoperit ca aceasta tacere vie este un excelent profesor! Imi releva ascunzisuri ale mele de care nu eram constienta pana acum…

Traim intr-o lume plina de zgomot, multi dintre noi suntem nesiguri si zgomotul e drogul ce ne abate atentia de la abisurile noastre. Sa taci si sa accepti tacerea inseamna sa intelegi, sa dai jos mastile si sa traiesti in adevar, acceptand si consecintele. Inseamna sa devii constient ca prin tacere, umpli aerul si spatiul de vibratie, a ta, personala. Inseamna ca in continuare creezi prezentul, insa in mod constient si cu participarea ta benevola. Asadar, voi face loc acum tacerii…

Read Full Post »